Roiuri stelare si stele duble din constelatia Auriga - observatii

Duminica 17 Martie 2019 ,observatii cu dobsonianul ''Toleascop''  200mm F/6.16 :

* NGC 1907 este un roi stelar deschis din constelatia Auriga/Vizitiul , roi care a fost partial rezolvat in stele.La 205x/Radian 6mm ,se vedeau 5 sau 6 stele cu vedere directa si 15 stele cu privire periferica.

* STF 644 din Auriga este o  stea dubla ''de colectie'' adica dificil de rezolvat si care  are componentele de 7mv/6.8mv ,separate prin 1,6''.
A fost rezolvata la 205x/ Radian 6mm , steaua principala este galbuie.
Fiind o dubla destul de slab luminoasa , trebuie asteptat cu rabdare urmatorul val de seeing bun ca sa reusesti sa o rezolvi.
In Stellarium nu veti gasi STF 644 ,acolo steaua aceasta dubla este cunoscuta sub simbolul HR 1669.
In captura de ecran de mai jos se vede pozitia stelei STF 644 in constelatia Auriga precum si pozitia relativa a acestei stele fata de roiul stelar NGC 1778.



* NGC 1778 este un roi stelar deschis din Auriga , are o forma ovala si a incaput in intregime intr-o jumatate a campului vizual al ocularului Radian 6mm.
Pe una din laturile lungi , am remarcat o stea dubla cu componente egale si PA in cadranul III si o alta inegala , cu PA in  cadranul I ,ambele sunt destul de stranse ,avand  o separatie de doar cateva secunde de arc.
Am gasit informatii in StelleDoppie doar despre dubla inegala ca fiind HJ 3266 cu parametrii  9,7mv/11,1mv/8,6''.
Pun o captura de ecran din Aladin daca pohtiti sa  vedeti aceste obiecte.






* Collinder 62/Cr 62 este un roi stelar deschis , rarefiat si extrem de ''discret'' in care am numarat 20 de stele pe diametrul campului vizual  de 23' al ocularului zoom setat la marirea de 154x.
Privind cu atentie fotografia PanSTARRS din Aladin , se observa ca intradevar acolo este un roi.
In telescoape mai mici si la grosismente mici cred ca acest roi este invizibil cu exceptia stelei ''lucida'' a roiului si a inca vreo patru-cinci  stelute aflate la Vest de aceasta.
Pe schita nu am mai reprezentat campul vizual efectiv , oricum ''bogatia''  aceasta de roi stelar deversa peste marginile  lui ...  😉




* NGC 1857 este un roi stelar deschis, situat la S-V de steaua Lambda Aur si care cere si el eforturi pentru a fi identificat pe fundalul bogat in stele din Auriga.
Am numarat cel putin 30 de stele , repartizate aleator ,fara o concentrare centrala sesizabila , pe o suprafata cu un diametru de aproximativ jumatate din campul vizual de 23 minute al ocularului zoom setat pentru marirea de 154x.



Conditiile de observatie au fost foarte neprietenoase ,cu cerul paclos iluminat ''a giorno'' de Luna.
Cand nu puteam urmari obiectele ''luate in vizor'' din cauza vreunui bagaret de norisor , m-am distrat observand roiurile stelare ale lui Hodierna din Auriga  si stelele duble 26 Aur si STF 749 ,rezolvate cu chiu - cu vai la 154x/ocular Seben zoom 8-24mm ,respectiv la 205x/ocular Radian 6mm.

Am incheiat observatia , privind inca odata si indelung - ca  pentru sufletelul meu , roiul stelar sferic Messier 3 din constelatia ''Cainii de vanatoare /Canis Venatici'' - care nu a fost rezolvat nici la 205x si la galaxia Messier 94 din Cainii de Vanatoare.

mpt , 19.03.2019

Adaugă un comentariu

Mai nouă Mai veche