Astro-Woodstock: eclipsa parțială de Soare și Perseidele la Cetatea Șiria

Ei bine, asta s-a intamplat ! Noi ne-am pregatit pentru o sesiune de observatii astronomice publice, pentru un nou eveniment Sidewalk Astronomy. Cand colo, interesul publicului pentru astre a depasit cu mult asteptarile. In loc de un Star Party am avut parte de un adevarat festival Woodstock astronomic. Citeste mai jos si te vei convinge !

Cu siguranță nu exageram dacă spunem că peste o mie de persoane au fost prezente la evenimentul pe care l-am organizat împreună cu colegii de la Astroclub Galaxis Arad, în parteneriat cu Primăria Șiria, cu ocazia eclipsei parțiale de Soare și a nopții dedicate curentului de meteori Perseide. Ba chiar am putea spune ca aceasta este o estimare foarte rezervata. Fetele de la bere, care au o mare experienta in a aprecia multimile, au vorbit de o cifra categoric mai mare. Sa revenim insa la esential.



Din partea astroclubului au participat:

- Armand si Ayan Popa cu luneta Celestron 102x500mm

- Mircea Pteancu cu dobsonianul 250x1200mm, diafragmat, pt.Soare, la D= 52mm+ filtru solar Baader

- Tamas Zoltan cu luneta Siraly 110x1300mm, cu filtru de sudura la obiectiv pentru observatiile solare

- Andrei si Raul Pop cu luneta Bresser AC 90mm si telescopul inteligent ZWO Seestar S50 care a obtinut imaginile video-proiectate pe un ecran

- Sergiu Ancateu cu luneta Skywatcher 102x500mm 

- Daniel Ghita cu dobsonianul 200x1200mm

- Dan Codre cu dobsonianul 200x1200mm

- Roxana Luca Vasile si  Ionut Valentin Vasile cu dobsonianul 203x1200mm

- George Scrob cu echipament foto

- Emil Pasculescu - fara instrument dar cu nelipsitul sau entuziasm si experienta la observatii de meteori.

Nota: toate instrumentele membrilor Galaxis au fost prevazute cu filtre solare in timpul observarii eclipsei.

La Curtici, eclipsa a fost observata de un grup indrumat de catre Alexandru Don, membru al Astroclubului Galaxis. Am extras din filmarile video ale lui Alex cele doua imagini de mai jos. Se observa existenta unor nori slabi in directia Soarelui eclipsat.







Unul dintre subiectele cele mai fierbinti ale zilei au fost ochelarii de eclipsa. Fericitii posesori, destul de numerosi, au admirat eclipsa partiala de Soare si in acest mod. Cei mai putin norocosi, au folosit filtre improvizate din cele de sudura. Astroclubul Galaxis a oferit insa tuturor participantilor imaginea Soarelui eclipsat, video-proiectata pe ecran. 

In ultimele cinci - sase minute de dinainte de apusul Soarelui, superba imagine eclipsata a acestuia a putut fi admirata si cu ochii liberi, fara nicio protectie. Mai mult, in acel rastimp, lumina Soarelui a fost atat de puternic atenuata de catre atmosfera incat acesta nu se mai vedea - pur si simplu nu se mai vedea - prin ochelarii de eclipsa.

Atragem atentia publicului ca situatia de mai sus, Soare puternic eclipsat si in curs de a apune, a fost una de circumstanta, de moment, daca nu unica, in orice caz foarte rara. In nici un caz, nu repetati experienta pe Soarele neeclipsat, fara echipament de observatii solare. Nu va expuneti pericolului de deteriorare ireversibila a vederii. Observati Soarele numai prin filtre solare atestate. Natura este frumoasa dar salbatica !

După o eclipsă spectaculoasă, care le-a tăiat răsuflarea multora dintre cei prezenți, a urmat o scurtă pauză de crepuscul, după care a început partea a doua a serii: spectacolul Perseidelor și a observațiile prin telescop. 

Publicul a invatat sa recunoasca constelatii precum Carul Mare, Lebada, Lira si stele precum Deneb si Polaris. A fost identificat asterismul Triunghiul de Vara. Au fost depanate povestiri astronomice, de pilda despre cum a fost masurata distanta pana la steaua 61 Cygni si, apoi, despre distantele interstelare.
Pe parcursul observatiilor telescopice, au fost evocate figurile lui Charles Messier ( despre Deep Sky si nasterea catalogului sau)  si a lui Edmund Halley ( descoperirea roiului sferic M13).

Dupa lasarea noptii, Calea Laptelui si-a desfasurat multiplele si bogatele falduri, de la Cygnus, prin Scutum si pana la Sud de Sagetator. Intre Scorpion si Sagetator am pipait cu ochii mintii Centrul Galaxiei spre care, apoi, am aruncat priviri curioase prin fereastra lui Messier 24.  

Platoul Cetatii Siria, aflat la o latitudine de 500 metri, ofera o frumoasa panorama avand, imediat la poalele dealurilor, Siria cu Aradul,in departare, desenand constelatii terestre care la orizont se intalnesc cu cele ceresti. Aceasta este o frumoasa astrofotografie care asteapta sa fie realizata dar, pana atunci, am putut sa ne bucuram de ea cu ochii liberi.

Publicul a observat prin telescoape Galaxis:
 
- stele duble: Alcor- Mizar, Polaris, Albireo, 61 Cyg

- roiuri stelare deschise: M39, M11, M16

- roiuri stelare sferice: M13, M22

- nebuloase planetare: M27, M57

- nebuloase difuze: M8, M17

- Norul stelar M24 ca fereastra spre zona centrala a Galaxiei

- galaxii: M31, M32, M51+NGC5195, M94

- planeta Saturn


A fost senzațional să vezi, pe un cer atât de bun, zeci de meteori străbătând bolta, iar în același timp să-i "auzi" prin exclamațiile de uimire ale publicului. Fiecare meteor era însoțit de un "Uite!", "L-ai văzut?" sau "Uau!", iar aceste reacții au făcut ca atmosfera să fie una cu adevărat specială. Observatorii Perseidelor tineau evidenta propriilor observatii si erau mandrii de rezultate: ''...eu am paisprezece, tu cati ai ?''. Iar meteorii foarte luminosi, candidati de bolizi, umpleau vaile de vuietul exclamatiilor ca pe vremea asediilor din vremurile de mult apuse.

Pentru noi, însă, cel mai important lucru al acestei seri a fost să vedem cât de mare este interesul oamenilor pentru cer și pentru fenomenele astronomice. Publicul a fost mult mai numeros decât ne așteptam, iar aceasta ne arată că, în ciuda tuturor lucrurilor care ne țin cu ochii în ecrane, curiozitatea pentru Univers este încă vie.

Cerul încă îi face pe oameni să se oprească, să privească în sus și să se întrebe ce se întâmplă acolo, deasupra noastră. Iar dacă prin astfel de evenimente reușim să trezim această curiozitate în cât mai mulți oameni, atunci cu siguranță merită să continuăm.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! Si va invitam sa ne revedem cat mai curand sub cerul înstelat!









































Adaugă un comentariu

Mai nouă Mai veche